Urmează 3 pași esențiali pentru îngrijirea sprâncenelor
Fiecare femeie visează să aibă sprâncene conturate, definite și cu o formă care le pune în valoare trăsăturile feței.
Sprâncenele perfect definite au darul de a te scoate din anonimat și a-ți oferi senzualitate și prospețime, chiar dacă nu porți machiaj. Poate folosești un ruj care ți se potrivește și ești gata pentru o ieșire în oraș.
Chiar dacă încerci să urmezi ultimele tendințe în ceea ce privește îngrijirea sprâncenelor sau ai găsit deja rețeta care ți se potrivește, e nevoie să cunoști și să urmezi câțiva pași esențiali pentru a te bucura de sprâncene perfect conturate și pentru a-ți îmbunătăți aspectul.
Iată câteva sfaturi care te vor ajuta în acest sens:
Pensează-te corect
Chiar dacă pare foarte simplu, nu este deloc ușor să obții o formă a sprâncenelor care să fie în echilibru cu trăsăturile feței.
Totuși, înainte de a te pensa, dezinfectează cu grijă zona sprâncenelor și pensează în direcția de creștere a firului, fără să te grăbești. Fir cu fir. În acest proces mai ai nevoie de o periuță pentru sprâncene și o foarfecă.
După ce periezi sprâncenele în direcția de creștere, taie cu foarfeca firele mai lungi pentru a obține o formă echilibrată.
Menține-ți sprâncenele sănătoase și hidratate
Este foarte important să folosești produsele potrivite pentru a-ți menține sprâncenele sănătoase. De multe ori se întâmplă ca acestea să fie firave, să nu fie hidratate suficient și să se rupă sau să cadă.
Acest lucru se întâmplă atunci când sprâncenele nu primesc suficienți nutrienți pentru a crește în mod sănătos.
Te întrebi cum poți să-ți ajuți sprâncenele să se regenereze?
Folosește cu încredere un ser pentru sprâncene, care conține nutrienții necesari pentru a le hrăni și hidrata.
Dacă preferi o metodă mai naturală, poți apela la diverse uleiuri care ajută la hidratarea sprâncenelor și intensifică procesul de regenerare. Unul dintre cele mai cunoscute și folosite uleiuri pentru regenerare este uleiul de ricin, folosit cu succes chiar și pe vremea bunicii.
Aplică pe un disc demachiant puțin ulei de ricin și masează-ți sprâncenele timp de câteva minute. Este recomandat să lași uleiul să acționeze peste noapte, pentru a intra în profunzimea firului de păr, iar după o lună vei observa rezultatele dorite.
Laminează și fardează-ți sprâncenele folosind produse de calitate
Un alt pas esențial în îngrijirea sprâncenelor și pentru a avea aspectul dorit este folosirea produselor calitative.
Poți folosi pentru început un kit pentru laminarea sprâncenelor, care conține lipici de sprâncene, loțiune de fixare și loțiune permanentă.
- Aplică un strat subțire de lipici și folosește o perie Y pentru a reda forma pe care ți-o dorești.
- Folosește apoi soluția permanentă pentru sprâncene și acoperă cu o folie de plastic, lăsând să acționeze aproximativ 5 minute.
- Curăță soluția aplicată pe sprâncene, aplică loțiunea de fixare și acoperă-le din nou cu o folie de plastic.
- Așteaptă 5 minute și curăță reziduurile cu o dischetă demachiantă.
Pentru a le conferi o nuanță care să-ți pună în valoare trăsăturile feței, folosește un fard de sprâncene care se apropie de culoarea părului.
Poți folosi de asemenea și mascara pentru sprâncene, iar apoi să umpli golurile cu fard sau creion special.
Orice metodă vei folosi, nu uita că naturalețea este cea mai importantă. Din acest motiv, nu exagera cu aplicarea fardului de sprâncene, deoarece este o linie extrem de fină între a avea sprâncene care atrag atenția și a avea sprâncene care distrag atenția privitorului.
Investește în produse calitative, care promit rezultatele pe care ți le dorești și urmează îndeaproape acești pași pentru a avea sprâncene perfecte și în armonie cu trăsăturile tale.